Cine ma cunoaste stie ca mai mult decat urasc pasarile, eu urasc ţânţarii. Pentru ca voi sa imi simtiti ura fata de aceste creaturi, m+am straduit sa folosesc si diacritice, sa nu cumva sa misunderstand. Ţânţari.
Si se facea ca azi-noapte in...ok, acum am facut o pauza pentru a profita de instinctele mele de nija si a omori unul. L-am storcosit intre palmele mele deschise. I-am oferit o imbratisare a mortii...plina de ura*insert rasul malefic al lui House*.
Deci. Azi-noapte, in timp ce incercam si eu sa dorm, ca tot omul ce se trezeste in fiecare zi la ora 6, nu de placere, ci din obligatie, aud un bazait familiar. Este oribil, nu pot exprima in cuvinte ce sentimente am cand aud acel sunet infricosator. Ma sperie mai mult decat un chiuit de copil si ma irita mai mult decat scartaitul de la contactul mainilor cu vasele ude. Si dăi, si bâââââz, si bââââz, bâzul ala ascutit care ma scoate din minti.
Normal, trebuie sa il elimini, doar ca la mine e un proces complicat. Deschide ochii, incearca sa localizezi sursa zgomotului pe intuneric. Ridica-te din pat, pune-ti ochelarii, tot pe intuneric, pentru ca atunci cand aprinzi lumina sa il surprinzi pe bietul nenorocit. Aprinde lumina, stai vreo 10 minute pana apare si creatura, alearg-o prin camera, omoar-o, lasand urme sugestive pe pereti. Asa, preventiv, ca sa se sperie ăilalţi. Simte+te mandra, stinge lumina, da-ti ochelarii jos, culca-te la loc. Si repeta procesul atunci cand apare alt ţânţar!
Ei, bine, aaaazi-noapte, dupa cum incerc sa spun de vreo cateva paragrafe, bazaitul ala nu se mai oprea. Era constant, nici volumul nu varia. Ma, ce naiba! Parca prea...sta ţânţarul ala asa la taclale pe o voce monotona. Ce e in neregula? Norocul meu a fost ca mi s-a facut sete. Si stiti cine era ţânţarul? Boxele mele. Bâzâiau. Le-am scos din priza si am dormit. Ramane de vazut ce-o fi si azi.
Felicitari daca ai ajuns pana aici citind fiecare cuvant, fara sa trisezi. Eu m-as fi plictisit.
Cu si despre ţânţari
miercuri, 5 mai 2010
Made by: *Lu* la 13:26 2 comentarii
luni, 3 mai 2010
Fac orice numai ce trebuie nu. Si cand zic "ce trebuie" ma refer la a invata. Nu asta vreti sa cititi, stiu. Dar o sa imi vars si eu oful undeva. Frec menta si am nevoie sa imi spuna cineva ca e ceva normal, ca toata lumea face asta si ca in final totul va fi bine. Iar am zgarieturi pe maini, din ciocolata nu a mai ramas decat staniolul iar cartea de istorie sta deschisa in fata mea. Sunt hartuita psihic, daca pot sa zic asa si totusi nivelul meu de motivare este undeva jos, jos de tot. Vai ce amuzant, mereu ma enerveaza cand blogurile pe care le citesc bat campii, scriu propozitii scurte si lipsite de sens care sunt menite sa exprime toata dezolarea lor si alte sentimente profunde. Adica nu ale blogurilor, ale persoanelor care scriu pe acolo. Dar ma roooog.
***
In alta ordine de idei, aud ca s-ar incerca organizarea unui anumit eveniment in Craiova. Lecturi urbane. Astept detalii si desi blogul meu nu e nici pe departe un mijloc de a promova...orice, ma simt obligata sa scriu aici despre asta. Asa, ca sa ma simt si eu importanta.
Pacat ca nu fumez, altfel as zice asa, foarte poetic-ish: "Trage din tigara, sufla fumul si se uita ganditoare la monitor...Da, ajunge pentru astazi. Apasa butonul si asteapta. Inca o zi pierduta in negura timpurilor..."
Ahahahaha! Negura, v-ati prins? Ca e intuneric afara.
Made by: *Lu* la 11:55 0 comentarii