Guess who!

Se pare ca in ultimul timp toate lumea a descoperit ca pot sa aiba un mic coltisor virtual (ha, auzi colt virtual, ce cliseu) in care pot sa scrie toate tampeniile care le trec prin cap. Ei bine, uite ca am si eu. Si am de mai mult timp.Adica sunt experimentata & shit.
Ideea e ca eram eu mai zilele trecute pe la biserica. De Pasti, adica. La biserica. Eu. Nu mai fusesem la biserica de ceva ani buni si nu am putut sa nu imi aduc aminte de cum am ramas eu marcata de un eveniment din copilaria mea zbuciumata(glumeam, mami, nu a fost zbuciumata, nu iti face mustrari de constiinta). Se facea ca bunica mea a incercat sa imi dea si mie sa beau apa sfintita. Gen agheasma. Cred ca asa ii zice (sau aia e altceva?). "Ca asa bea toata lumea, mama". Ei bine, eu nu am vrut. Si am plans si am tipat pana cand am scapat nevatamata si fara sa inghit chestia aia. Nu stiu daca restul isi aduc asa bine aminte de asta dar eu am ramas cu sechele.
Asaaaa. Si eram eu la biserica. In biserica. Stateam la coada ca sa ma dea popa cu mir si sa pup icoane (nu am pupat icoane). Si suna un telefon. In biserica. Cu ecou. Ei bine ,tipul cu telefonul nu numai ca nu l-a inchis dar a si inceput sa discute cu celalalt despre cat de grea a fost la munca si cum a trecut si el pe la biserica inainte sa plece la Rovinari. Stiti linistea din biserica si cum chiar si palpaitul lumanarilor este amplificat de 100 de ori? Ei bine, a fost groaznic. Si din nou m-au napadit amintirile si m-am gandit la blogul meu si cum acum cativa (sau unul?) ani, tot de Pasti (sau de Craciun), scriam eu despre unii care se dusesera in grup la biserica ca sa faca poze si sa le puna pe haifaiv. Asta cand toata lumea stie ca Facebook este calea spre viitor.
Mi-am sacrificat unghiile proaspat date cu oja pentru a scrie un post pe blog. Si asta marcheaza reinceperea scrisului.